Primarul Boșcodeală „îi urechează” pe șefii de la Gloria Buzău

Primarul Boșcodeală
  • Publicat:

Evoluțiile lamentabile și situația critică din clasament a Gloriei Buzău nu stârnesc numai nemulțumirea simplilor suporteri, ci și a primarului Constantin Boșcodeală. Ceva firesc, având în vedere faptul că municipalitatea a finanțat întotdeauna clubul din Crâng cu sume destul de consistente, revenindu-i un merit deosebit în promovarea pe prima scenă fotbalistică a țării după două decenii. Pe lângă banii alocați pentru susținerea activității sportive a Gloriei, Primăria a investit foarte mult și în ceea ce privește modernizarea stadionului. În ultimii trei ani s-au băgat 800.000 de euro, urmând să mai fie virată suma de 200.000 euro pentru terenul de antrenament și montarea scaunelor la peluze. Alte două milioane de euro vor fi alocate de municipalitate pentru instalația de nocturnă a stadionului, lucrările demarând deja. Așadar, condiții foarte bune pentru a se face performanță, numai că echipa buzoiană merge pe un drum paralel.

“Nu vrem să amenajăm stadionul și nocturna pentru o echipă de divizia B”

Într-un gest fără precedent, primarul Constantin Boșcodeală a lansat un avertisment public la adresa responsabililor clubului din Crâng. De pe poziția celui care semnează ordinele de plată pentru lucrările la infrastructura complexului Gloria și girează și finanțarea într-o anumită măsură a activității echipei, edilul-șef i-a luat la rând pe toți conducătorii formației. “Nu ne-am propus să amenajăm stadionul și nocturna pentru o echipă de divizia B. Le atrag atenția finanțatorului Bucur, președintelui Dan Tulpan, managerului sportiv Ion Viorel, tehnicienilor și în mod special jucătorilor că trebuie să privească cu seriozitate și responsabilitate activitatea la club, să obțină rezultatele așteptate de buzoieni. Municipalitatea a cheltuit pentru intrarea formației în Prima Ligă, pentru amenajarea bazei sportive și, ca urmare, vrem rezultate”, a tunat ieri primarul Boșcodeală. șșeful administrației locale a precizat că numai anul acesta de la bugetul local a fost alocată suma de 20 de miliarde de lei vechi pentru echipa din Crâng. De asemenea, edilul șef a ținut să amintească faptul că în această perioadă se lucrează la realizarea nocturnei, precum și a terenului de antrenament (la Baza Metalul), lucrări finanțate de Primărie. “Eu cred că în momentul de față trebuie să fie tras un semnal de alarmă”, mai spune șeful administrației locale.

Pe de altă parte, Boșcodeală a anunțat că nu vor fi sistate finanțările către echipă, însă se punea întrebarea ce va urma dacă această “urecheală” a șefilor Gloriei va rămâne fără niciun ecou. Până la alegeri, primarul rămâne în continuare cel care dă undă verde la alocarea banilor de la bugetul local. Cu alte cuvinte, există posibilitatea ca până în iunie Gloria să primească finanțarea locală atunci când va decide primarul și nu când o să ceară șefii Clubului.

“Îi dau perfectă dreptate domnului primar când spune că este foarte nemulțumit de evoluții Gloriei Buzău. Eu sunt mai supărat decât dânsul și orice buzoian are dreptul să fie revoltat în momentul de față din cauza echipei. Primarul a băgat însă bani când Gloria era în Divizia B și a modernizat stadionul. În schimb, eu am dat până acum la Gloria 3,5 milioane de euro, iar dacă echipa retrogradează, banii mei se duc pe apa sâmbetei sau a Buzăului. Primăria rămâne însă cu stadionul, așa că eu sunt cel păgubit în cazul ăsta. Anul acesta, municipalitatea nu a dat niciun leu pentru echipă. Poate o vrea Dumnezeu să nu mai fim supărați nici eu, nici primarul și nici buzoienii. Echipa a fost de nerecunoscut în ultima vreme, dar am convingerea că băieții vor strânge rândurile și ne vom menține în Prima Ligă”, ne-a declarat finanțatorul Gloriei Buzău, Costel Bucur.

Mulți sunt sceptici în ceea ce privește șansele Gloriei Buzău de a rămâne în Liga I, asta fiindcă jocul prestat în primele patru meciuri de la reluarea campionatului a fost unul sub orice critică, iar celelalte echipe din zona “putredă” au început să recupereze din terenul pierdut. În plus, formația din Crâng are până la finalul campionatului un program infernal.

Adrian SOARE
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din partea Adrianei Bahmuțeanu
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din partea Adrianei Bahmuțeanu
Lăcătuș a nominalizat fotbalistul de la FCSB care nu trebuia chemat la națională
Lăcătuș a nominalizat fotbalistul de la FCSB care nu trebuia chemat la națională
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
"Nu Kosovo e Serbia?! Ci FCSB e Steaua?! Asta doare". Marian Iancu, reacţie vehementă după ce Mircea Lucescu a fost…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Acuzații scandaloase primite de un milionar, în plin proces de divorț. Soția îi cere acum o pensie alimentară de 20.000 de euro
Acuzații scandaloase primite de un milionar, în plin proces de divorț. Soția îi cere acum o pensie alimentară de 20.000…
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei copii, dar unul dintre ei…”
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei copii, dar unul dintre ei…”
Permis auto confiscat! Decizie fără excepții pentru 30 zile. Șoferii se reclamă între ei
Permis auto confiscat! Decizie fără excepții pentru 30 zile. Șoferii se reclamă între ei
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Italia învinge România cu 4-1 în Elite League U20. Bonucci a debutat în calitate de antrenor secund
Italia învinge România cu 4-1 în Elite League U20. Bonucci a debutat în calitate de antrenor secund
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
×